Ca să parafrazez o replică celebră, de pe vremea în care Mircea Diaconu juca în filme, nu în regia lui Crin Antonescu, problema cu gazele de șist e complexă și are multe aspecte. Să le luăm pe rând. Situațiunea Împotriva gazelor de șist se protestează de ceva vreme. Nu de azi, de ieri, ci taman de pe vremea când Gâdea avea intervenții “salutare” pe lângă MRU. Același MRU care a picat după o moțiune de cenzură a celui care astăzi a devenit un veritabil Cănuță om sucit care conduce guvernul, Victor Ponta. Adică același om care trimitea prin sate precum Pungești politicieni sau ONG-uri să le pună filme în care le arătau oamenilor cum dictatura “chiorului” vrea să le dea cancer cu ajutorul americanilor de la Chevron și să le otrăvească fântânile chiar dacă nu vin turcii peste ei. Acum, aceeași oameni sunt fracturați nu hidraulic, ci la oase, cu pulanul, pentru că Ponta a început să se trezească cu fața la altă pernă. Ce fac gazele de șist? Nimeni nu știe exact, și, la o adică, tocmai asta-i problema. Dacă te uiți la Gasland, documentarul pe care l-au văzut popii din Pungești, ai zice că Noul Testament e greșit, pentru că de fapt sunt 5 călăreți ai Apocalipsei: cei patru binecunoscuți, plus sonda care fracturează hidraulic. Buba e însă că, de fapt, nu-i chiar așa. Tehnologia e veche, cam de prin anii ’40, a suferit îmbunătățiri, și până acum nu prea poți s-o tragi responsabilă de multe belele. Ba mai mult, e oarecum haios când auzi de la ecologiști că fracturarea produce cutremure, când una dintre cele mai importante surse de zgâlțâieli pe care le provoacă omul poartă vina energiei geo-termale. În țara lui Victor Poantă, legea e toantă Față de americani, unde tu ești Dumnezeul pământului tău, la noi e altfel: potrivit legii, tu ești proprietar doar pe iarbă și păpădii. Cu alte cuvinte, în cazul Pungești, oamenii de acolo nu primesc nimic (în afara de nevasta primarului, p