Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Sursa citată arată că edilul municipiului „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 mai 2010-1 august 2013, precum şi în perioada 26 iulie 2010-prezent, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al municipiului Zalău, judeţul Sălaj, şi calitatea de reprezentant al municipiului Zalău în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor SC E-Star Distriterm SRL, precum şi în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor SC Citadin Zalău SRL. Astfel, acesta a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora “funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”.
Anunţul ANI vine la două luni după ce primarul Căpîlnaşiu a renunţat la mandatul de reprezentant al municipalităţii în adunările generale ale acţionarilor la Compania de Apă Someş şi la E-Star Distriterm. În locul său a fost desemnat Radu Nistorescu, managerul public al Zalăului.
Primarul din Dragu, şi funcţionar public, şi candidat la primărie
Şi primarul comunei Dragu, Iuliu Claudiu Lazăr, a intrat în vizorul ANI. Potrivit comunicatului amintit, edilul din Dragu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 mai-20 iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de funcţionar public şi calitatea de candidat la alegerile locale, şi, ulterior, pe cea de primar al comunei Dragu, judeţul Sălaj (începând cu data de 18 iunie 2013)”.
Inspectorii Agenţiei susţin că Lazăr „nu a respectat dispoziţiile art. 94, alin (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţion