Cu toate că e considerată o sărbătoare importată de peste Ocean, iar vedetele de la noi nu cred în aceasta, iată că, dacă tradiţia o cere, au un motiv în plus de a petrece deghizate în costume speciale.
Pe 1 noiembrie, catolicii celebrează "Ziua tuturor sfinţilor", dar Halloweenul se sărbătoreşte, de regulă, în noaptea de 31 octombrie, încă de pe vremea celţilor care, conform credinţei, cinsteau Anul Nou. Poporul celt considera că, la această dată, toate legile timpului şi ale spaţiului erau anulate, permiţând tuturor spiritelor să se întoarcă printre cei vii. Astfel, oamenii, pentru a nu fi posedaţi, îşi stingeau focurile din casă, se îmbrăcau în costume fantomatice şi se plimbau prin sat tocmai pentru a alunga spiritele celor morţi care se reîntorseseră printre ei. "ring" a stat de vorbă cu "divele" mioritice pentru a afla ce înseamnă Halloweenul şi ce se sărbătoreşte, de fapt, pe 31 octombrie.
Sânzi... la cât mai multă distracţie
Blonda ne-a mărturisit că nu sărbătoreşte nimic, dar atât timp cât e distracţie, agreează ideea. "Îmi place să mă costumez, nu sărbătoresc nimic. Nu cred în spirite din astea. Dacă aşa e tradiţia, îţi dai seama că sărbătorim. Nu înseamnă nimic, îmi place că toată lumea e costumată. Atât timp cât e un motiv de sărbătoare, îmi place ideea. M-am costumat într-o sexy-poliţistă", a precizat Sânziana Buruiană.
Tonciu se teme de baubau
La polul opus, Andreea susţine că urăşte petrecerile, mai ales pe "astea", în care te deghizezi. "Am altceva de făcut, nu-mi arde de petreceri. Nu sunt adepta petrecerilor. Nu înseamnă nimic, nu e de la noi, de la români, e din afară şi chiar nu mă interesează. Mi-e frică, nu-mi place să mă deghizez! M-a speriat odată o prietenă cu o mână urâtă, a pus-o în faţa mea. Niciodată n-am sărbătorit, de unde să ştiu eu ce semnifică?!