Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Sergiu Burkaș a rupt tăcerea, după șase luni, în dosarul crimei de la Sinersig: “Nu am spus că sunt un sfânt”

Publicat in Press Alert, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Sergiu Burkaș a reușit,astăzi, să o surprindă pe judecătoarea de la Tribunalul Timiș care trebuie să soluționeze dosarul în care este acuzat de omor deosebit de grav. Vă reamintim că în 12 ianuarie, lugojeanul Cristian Ursulescu a fost găsit cu gâtul tăiat la marginea pădurii de la Sinersig, polițiștii ajungând la Burkaș după ce mașina victimei, un BMW, a fost găsit vândut în Timișoara. Ulterior crimei, principalul suspect a fugit la Oradea și de acolo la Cluj Napoca, unde a fost capturat.

Deși pe parcursul procesului a refuzat să dea declarații, contestând, însă, în permanență cele spuse de martori, Burkaș s-a decis să vorbească în fața instanței după ce a fost audiat un martor. Înconjurat de șase mascați de la Penitenciarul Arad și cu cătușe la mâini chiar și în timpul audierilor, Burkaș a susținut că “nu l-am ucis pe Ursulescu Cristian”. Principalul suspect de crimă a povestit că a cunoscut victima în noaptea de revelion, la o cabană, între Lugoj şi Făget, şi că, la întoarcere, aceasta “mi-a povestit că are o combinaţie cu telefoane din străinătate şi cu cartele. Mi-a spus că are nevoie de bani. După câteva zile m-am dus la el acasă şi mi-a arătat un BMW pisicuţă. I-am spus că nu mă interesează maşina aia pentru că nu valora câţi bani vroia el. Vroia să-i dau 4000 euro pentru o zi, două şi să-mi dea înapoi dobândă pe dobândă, 4.500 de euro. Puteţi spune şi cămătărie. I-am spus că dacă vrea să-mi lase maşina lui. Mi-a spus că e pe numele tatălui său, dar că nu este problemă. A doua zi, ne-am văzut la Buziaş în centru. I-am dat aproape 4.000 euro, că i-am mai dat ceva bani înainte, urmând să-i returneze a doua, a treia zi. A venit cu toate actele maşinii şi cu un contract de vânzare- cumpărare pe care l-am semnat. Urma să rup contractul când primeam banii înapoi. Mi-a spus că aşteaptă pe cineva la Buziaş să-l ia. Eu m-am urcat în BMW şi am plecat s

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 21 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°