Autorităţile nu ar trebui să vorbească neapărat de extinderea bazei de control, cât mai ales de efectuarea corespunzătoare a controalelor în practică având în vedere că dacă s-ar face statistici serioase referitoare la industriile auditate, foarte probabil s-ar constata că exista industrii întregi de care Fiscul nu s-a atins niciodată şi industrii care sunt ultraverificate pe principiul de la contribuabilii cinstiţi este mai simplu de luat, consideră Alina Timofti, partner NNDKP Consultanţă Fiscală.
Ministerul Finanţelor are în vedere pentru anul viitor taxarea proprietarilor piscinelor şi parcărilor, iar nivelul accizelor ar putea să fie stabilit din 2014 prin indexarea cu inflaţia.
Schimbările fiscale analizate pentru 2014 vin după ce în acest an Finanţele au venit cu două valuri de modificări de taxe, care trebuiau teoretic, să aducă un plus de venituri bugetare de 3,4 mld. lei. Însă Finanţele estimează acum pentru perioada august-decembrie 2013 o nerealizare a veniturilor bugetului general consolidat faţă de program de aproape 4 mld. lei şi a trebuit să facă o rectificare bugetară negativă. Din cauza evoluţiei nefavorabile a încasărilor bugetare, premierul i-a cerut ministrului finanţelor să facă şi o simulare de creştere a cotei unice de la 16% la 22%, dar şi o reducere a TVA, de la 24% la 22%. Ulterior, oficialii de la Finanţe au spus că au fost doar discuţii la nivel politic şi nu va fi susţinută majorarea cotei unice.
Eu am declarat în repetate rânduri că nu cred că în România există neapărat o problemă de legislaţie fiscală, ci mai degrabă problema de aplicare a acesteia şi de control. Practic, problemele care conduc la o slabă colectare a veniturilor la bugetul de stat - probleme care constituie baza tuturor discuţiilor referitoare la mărirea taxelor sau, alternativ, a bazei de impunere - îşi au originea într-o metodologie slabă d