Femeile întârzie cu privirea pe sânii interlocutoarelor la fel de mult ca bărbații, însă din alte motive, dezvăluie un studiu american, preluat de Le Figaro. 'Uite-te în ochii mei... Am zis în ochi': această replică devenită aproape legendară, fiind intens popularizată de o reclamă la sutiene, spune multe despre resentimentele multor femei care se văd reduse la statutul de obiect de privirea interlocutorului bărbat. Se pare, însă, că nu doar bărbații ar trebui criticați pentru aceasta, arată un studiu american publicat recent în revista Sex Roles.
Autorii studiului, Sarah Gervais și Michael Dodd, de la Universitatea Nebraska-Lincoln, sunt specialiști într-o teorie ('Objectification Theory') care studiază modul în care privirea ațintită asupra părților sexuale ale corpului feminin (piept, coapse) acționează asupra sănătății mentale.
Gervais și Dodd au dorit să verifice în special o idee extrem de răspândită, conform căreia 'privirea insistentă' este cu precădere apanajul bărbaților și că aceasta este cu atât mai insistentă cu cât silueta persoanei observate răspunde canoanelor actuale ale frumuseții (piept ferm, talie fină). În acest scop, ei au solicitat unui număr de 65 de studenți licențiați în psihologie (29 de fete și 36 de băieți) să evalueze fotografiile a circa 10 femei. Acestea erau retușate uneori cu ajutorul logisticii informatice, pentru a le accentua atributele (pieptul mărit, talie subțiată) sau pentru a le atenua (talie îngroșată, piept mai mic). Studenții erau echipați cu o tehnologie pentru monitorizarea mișcării ochilor (eye-tracking).
Rezultatul a fost acela că femeile întârziau cu privirea la fel de mult ca bărbații pe pieptul și talia femeilor, însă, spre deosebire de bărbați, ele făceau acest lucru 'mai degrabă pentru a se compara cu semenele lor', precizează Sarah Gervais. În același timp, observatorii masculini percepea