Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre avocaţii tânărului care a provocat un accident cu trei morţi şi cinci răniţi a fost arestat

Publicat in Gandul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Unul dintre avocaţii tânărului care a accidentat mortal cu maşina trei persoane şi a rănit alte cinci, reţinut, joi, pentru că ar fi folosit, în februarie 2012, date confidenţiale dintr-un dosar şi le-ar fi divulgat unei persoane cercetate în cauza respectivă, a fost arestat preventiv vineri seară.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au emis, vineri, mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele avocatului Radu Cristian Nistor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul este acuzat de favorizare a infractorului, trafic de influentă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi divulgare de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, după ce, în februarie 2012, a folosit date confidenţiale dintr-un dosar penal pe care le-a divulgat unei persoane faţă de care se efectuau cercetări în cauza respectivă.

Decizia Curţii de Apel Piteşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore.

Radu Cristian Nistor, unul dintre avocaţii tânărului arestat după ce a accidentat mortal cu maşina trei persoane şi a rănit alte cinci, a fost reţinut, joi, de DNA Piteşti fiindcă ar fi folosit, în februarie 2012, date confidenţiale dintr-un dosar penal şi le-ar fi divulgat unei persoane cercetate în cauza respectivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, avocatul Radu Cristian Nistor a folosit, în luna februarie 2012, date confidenţiale dintr-un dosar penal pe care le-a divulgat unei persoane fată de care se efectuau cercetări în cauza respectivă.

"Astfel, prin acţiunile sale, inculpatul Nistor Radu-Cristian a favorizat persoana respectivă prin transmiterea informaţiilor că faţă de aceasta s-a emis, către instanţa competentă, o autorizaţie a interceptării convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi a convorbirilor în mediul ambiental, îngreunând şi zădărnicind urmărirea penală şi aflarea adevărului. Într-un alt context

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 20 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 49 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum o ora
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 25 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 43 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°