Tot rãul în actuala formulã a sistemului judiciar porneste de la statutul de magistrat al procurorului, care este egal cu cel al judecãtorului. Si asta în conditiile în care justitia se face prin instante si nu prin parchete. Din cauza acestei egalizãri impuse de Constitutia actualã, am ajuns ca si Consiliul Superior al Magistraturii sã fie condus de un procuror. În majoritatea statelor europene, cu lungã traditie democraticã, asa ceva nu existã! Nu înteleg nici acum de unde vine lasitatea unora care, ca politicieni, au urlat public împotriva statutului de magistrat al procurorului, dar când au fãcut parte din comisia de revizuire a Constitutiei, au lãsat în draftul noii Legi fundamentale aceastã aberatie fãrã margini care a fãcut ca procurorii sã devina, în România, mai puternici decât toate cele trei Puteri în stat la un loc. Astfel, asistãm la perpetuarea egalizãrii judecãtorilor cu procurorii, ceea ce va face ca si în viitor acestia sã-si permitã sã abuzeze de putere sub toate formele ei, context în care ne întrebãm dacã nu cumva procurorii au devenit si inamovibili, din moment ce aceiasi sefi de parchete guverneazã tot ca sefi, printr-o rotatie a cadrelor întâlnitã doar în sistemele totalitare, de mai bine de opt ani. Practic, în alte state civilizate, europene, procurorii sunt asimilati avocatilor, iar realitatea sistemului common-law este o probã cã procurorii sunt egalii avocatilor si chiar fac parte din barouri. Poate cã tocmai din cauza acestei “egalitãti contra naturii” cu judecãtorii, la noi, au ajuns procurorii sã devinã direct judecãtori de Înaltã Curte, fãrã a avea un minimum de experientã de instantã inferioarã. Sunt suficiente motive pentru a concluziona cã legislatia noastrã are nevoie urgentã de unele mãsuri de reglementare, inclusiv pe noile coduri penal si de procedurã penalã (unde si aici întâlnim articole aberante, confuze sau interpretabi