Investitorii mici au subscris peste 153 de milioane de actiuni in oferta publica prin care statul vinde pe bursa 15% din Romgaz Medias, cea mai valoroasa companie a statului, la pretul maxim de 32 de lei, valoarea ordinelor ridicandu-se la peste 4,9 miliarde de lei (1,1 mld. euro), conform datelor disponibile ieri la ora 19:00, cand intermediarii nu finalizasera inca introducerea ordinelor de subscriere in sistemul bursei.
Nivelul cererii de pe transa de retail este de aproape trei ori mai mare decat intreaga oferta, de 57,8 milioane de actiuni, astfel ca statul ar putea sa suplimenteze pachetul alocat pe aceasta transa, de 8,67 milioane de actiuni sau 15% din oferta, luand din transa investitorilor institutionali.
Interesul urias al investitorilor de retail pentru actiunile Romgaz arata ca existau suficienti bani pe piata locala pentru acoperirea ofertei si ca nu ar mai fi fost necesar ca statul sa vanda si certificate de depozit (GDR) pe bursa de la Londra , asa cum a fost aproape fortat de americanii de la Goldman Sachs, liderul consortiului de intermediere.
„Multi si-au pus la bataie tot ce au avut, portofoliul, averea, unii s-au imprumutat de la rude doar pentru a cumpara actiuni la Romgaz. S-a creat un moment extrem de favorabil in jurul ofertei gratie situatiei bune a companiei, chiar daca nu a fost foarte promovata oferta“, a comentat ieri un broker apropiat consortiului. Investitorii mici au subscris peste 153 de milioane de actiuni in oferta publica prin care statul vinde pe bursa 15% din Romgaz Medias, cea mai valoroasa companie a statului, la pretul maxim de 32 de lei, valoarea ordinelor ridicandu-se la peste 4,9 miliarde de lei (1,1 mld. euro), conform datelor disponibile ieri la ora 19:00, cand intermediarii nu finalizasera inca introducerea ordinelor de subscriere in sistemul bursei.
Nivelul cererii de