Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul care a înjunghiat un poliţist în Capitală, arestat preventiv

Publicat in Romania TV, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Tânărul care l-a înjunghiat pe poliţistul Secţiei 20 într-o staţie de tramvai din zona Crângaşi din Capitală, după ce acesta i-a cerut o ţigară, a fost arestat pentru 29 de zile de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Dumitru Cătălin Diaconu, acesta fiind acuzat pentru tentativă de omor, după ce, în 19 octombrie, l-ar fi înjunghiat, cu mai multe lovituri de cuţit, în picior şi abdomen, pe poliţiştul Secţiei 20, în refugiul staţiei de tramvai Piaţa Crângaşi, potrivit Mediafax. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a lui Cătălin Diaconu, că acesta l-a înjunghiat pe poliţistul Secţiei 20 după ce agentul, care se întorcea de la o petrecere, i-a cerut o ţigară. În staţia de tramvai mai erau doi colegi ai agentului, aceştia nereuşind să îl imobilizeze pe atacator, întrucât era extrem de violent.

CITEŞTE ŞI: Cuţitarul din Crângaşi, lipsit de remuşcări. Vezi ce a făcut după ce a înjunghiat un poliţist, în plină stradă

Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc în 19 octombrie, în jurul orei 04.50, "pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan".

Poliţistul se întorcea atunci, alături de doi colegi de secţie, de la o petrecere organizată de alţi doi poliţişti, care locuiesc împreună într-un apartament din zonă, toţi fiind în timpul liber. În timp ce aştepta tramvaiul, poliţistul Sergiu Iacoş, în vârstă de 21 de ani, s-a apropiat de două persoane, cărora le-a cerut o ţigară. Pentru că acestea i-au spus că nu au, Iacoş i-a adresat aceeaşi întrebare şi lui Cătălin Diaconu, care stătea sprijinit de balustrada refugiului de tramvai. Între cei doi ar fi izbucnit un con

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Contestația sa a fost respinsă

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, contestație depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul în care estei acuzat de mai multe infracțiuni printre care

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

VIDEO Probleme la metrou după inundațiile din Capitală: Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații, iar în alt loc apa a curs peste linia de alimentare electrică

HotNews acum 2 ore
Un zid s-a prăbușit sub peronul unei stații de metrou din Capitală, din inflitrațiilor de apă produse în urma furtunii care s-a abătut luni asupra Bucureștiului. Din aceeași cauză, în altă stație din București s-a produs un incident mult mai grav, s

Horoscop 14 iunie 2025. VĂRSĂTORII au idei constructive

Gandul acum 2 ore
Mintea ta ar trebui să fie rapidă și ascuțită astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 14 iunie 2025. Berbec Astăzi ai putea primi un telefon de la un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva timp. Ar putea urma o conversație int

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Surse Florian Coldea, fostul șef-adjunct al SRI, audiat de DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), este audiat astăzi de procurorii DNA. Surse, citate de Realitatea Plus, spun că ar fi vorba despre o audiere premergătoare trimiterii în judecată. Generalul SRI în rezervă

Google se opune introducerii verificării vârstei utilizatorilor direct în magazinele de aplicaţii. Motivul invocat de companie

Adevarul acum 18 minute
Compania Google şi-a reafirmat vineri, 13 iunie, opoziţia faţă de introducea verificării vârstei pentru utilizatorii online în magazinele de aplicaţii, caracterizând propunerea rivalul său Meta drept „înşelătoare".

Un deținut al Penitenciarului Iași a fost găsit spânzurat în toaleta camerei. Motivul pentru care a recurs la acest gest

Adevarul acum o ora
Un deținut, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit spânzurat în toaletă, joi dimineața, de către persoanele private de libertate cazate în aceeaşi camera cu el.

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 4 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Vremea

București
acum

26°
vin.

18°/26°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/29°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

24°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/23°
lun.

12°/26°
Timisoara
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°