Avocatul Radu Nistor a fost reţinut de DNA Piteşti. Radu Nistor este acuzat, în principal, de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. I se impută că în luna februarie din 2012,
în calitatea sa de avocat, Radu Nistor a folosit date confidenţiale dintr-un dosar penal pe care le-a divulgat unei persoane faţă de care se efectuau cercetări. Şi nu a fost prima dată. În perioada noiembrie 2010 – februarie 2011, a pretins şi primit 2.000 euro de la un denunţător, lăsându-l să creadă că are o influenţă asupra completului de judecată de la Tribunalul Argeş care judeca apelul formulat de denunţător în dosarul pentru care a fost trimis în judecată în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni la legea circulaţiei. Ulterior, Radu Nistor ar fi falsificat şi trei înscrisuri depuse în dosar. Azi, avocatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Piteşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Ioana Făcăleaţă
Avocatul Radu Nistor a fost reţinut de DNA Piteşti. Radu Nistor este acuzat, în principal, de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. I se impută că în luna februarie din 2012,
în calitatea sa de avocat, Radu Nistor a folosit date confidenţiale dintr-un dosar penal pe care le-a divulgat unei persoane faţă de care se efectuau cercetări. Şi nu a fost prima dată. În perioada noiembrie 2010 – februarie 2011, a pretins şi primit 2.000 euro de la un denunţător, lăsându-l să creadă că are o influenţă asupra completului de judecată de la Tribunalul Argeş care judeca apelul formulat de denunţător în dosarul pentru care a fost trimis în judecată în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni la legea circulaţiei. Ulterior, Radu Nistor ar fi falsificat şi trei înscrisuri depuse în dosar.