Acest text rezumă paperul publicat astăzi de Centrul Român de Politici Europene. Raportul este propunerea CRPE pentru o schimbare democratică de substanță a sistemului politic. Antipolitica nu este o soluție. Neparticiparea clasei de mijloc este exact ceea ce vor partidele politice actuale: neofeudalismul lor se bazează pe electoratul captiv, pe care îl controlează ușor. Propunerile CRPE pot constitui fie esența unui pact politic între partidele actuale, fie principiile de organizare ale unor formațiuni noi (nu sunt propuneri de stânga sau de dreapta, pot fi asumate de orice modernizator). Varianta integrală și detalii legate de soluțiile propuse se găsesc la www.crpe.ro. (Link direct)
Istoria ultimelor doua secole a României este dominată de procesul, niciodată finalizat, al modernizării. Acest proces a început după 1829 și a fost destul de rapid, din punct de vedere istoric, dar parțial și sub multe aspecte superficial. Multe elemente cheie ale modernității: economie privată de piață, constituție democratică ce prevedea separarea și controlul reciproc al puterilor, sistem politic pluralist, legislație civilă și penală modernă erau amestecate cu elemente specifice Vechiului Regim: importanța informală a ierarhiei (statusului), permanența relației patron-client.
Comunismul, la rândul lui, s-a dorit tot un proces de modernizare, adevăratul și unicul proces de emancipare socială, și într-un anumit fel a și fost – dar mai degrabă o falsă modernizare, în ciuda propagandei și a unor succese parțiale generate de nevoia ideologică de a industrializa țara. Comunismul este în primul rând, ca și fascismul de altfel, o virulentă reacție anti-modernitate, pe care dorește să o distrugă păstrând și utilizând mijloacele tehnice ale acesteia și încercând să construiască o utopie neo-tradiționalistă îmbrăcată în retorica emancipării absolute și a pre-deter