Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfintii neamului romanesc Sfantul Ierarh Niceta de Remesiana

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 1 noiembrie 2013 ·

- Cultural - nr. 214 / 1 Noiembrie, 2013 Vocatia si zelul tin de adevaratul slujitor in stare de trezvie. El nu are odihna pana ce nu stie ca totul merge bine, iar credinciosii sunt condusi pe calea mantuirii. Un exemplu de vocatie si zel a fost si este Sfantul Niceta de Remesiana. Ca i se atribuie si calificativul de "gotul”, fiindca a predicat si la goti; de "romanul” fiindca a fost in atatea randuri la Roma, aceasta nu diminueaza faima aceluia care a fost la vremea sa "apostolul dacoromanilor”. Niceta se naste in "romaniile” din Balcani din parinti crestini stramo si ai macedoromanilor. Dupa o educatie aleasa in familie, la scolile timpului, dar mai ales pe langa un centru episcopal, tanarul Niceta (sau Nichita) pleaca la Tomis, Constantinopol si Roma si apoi ajunge episcop de Remesiana (Bela Palanka, aproape de Nis, pe Valea Timocului), in jurul anului 367. Conduce episcopia aproape cincizeci de ani si existenta acestuia este dovedita de scrisorile Sfantului Paulin de Nolla, prieten cu Niceta. Pe langa misiunea de intarire a comunitatilor dacoromane din dreapta si stanga Dunarii, Niceta continua convertirea bessilor din Rasarit (Basarabia de azi), a readucerii gotilor la ortodoxie, a convertirii popoarelor migratoare. El propovaduia in limbile latina si greaca, gotica si mai ales in daco-romana atunci in formare. Din poemele Sfantului Paulin de Nolla, reiese ca teritoriile de misiune ale lui Niceta erau de o varietate rara, cand sumbre, cand incantatoare, mai ales in Dobrogea. Mijloacele si metodele misionare ale lui Niceta difera de la regiune la regiune, de la popor la popor, de la limba la limba. Atat Paulin de Nolla, cat si Ghenadie al Marsiliei si altii lauda lucrul cel bun al lui Niceta. Bunatatea sa, apropierea de oameni, crestini sau pagani, cunoasterea indeletnicirilor si obiceiurilor lor il faceau pe apostol sa fie cautat si respectat. El era smerit si

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 27 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 31 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 41 minute
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°