Copiii născuţi în Germania, pot fi înregistraţi, de astăzi, fără o specificare a genului, feminin sau masculin. Părinţii sunt liberi să decidă dacă declară sau nu la naştere sexul copilului, dar numai în cazul în care nou-născutul este hermafrodit sau prezintă alte semne clinice.
Germania devine astfel prima ţară din Europa care recunoaşte sexul “nedeterminat”, un pas important pentru acceptarea faptului că este posibil ca un om să se nască fără a fi bărbat sau femeie.
Parlamentul de la Berlin trebuie acum să clarifice care vor fi consecinţele acestei schimbări în materie de căsătorie şi uniune civilă. Deocamdată, legea nu explică ce înseamnă să trăieşti fără sex determinat, stabilit prin lege, şi ce viaţă vor avea copiii ai căror părinţi nu aleg nici genul feminin, nici pe cel masculin, într-o lume ce funcţionează în mare parte în baza logicii binare bărbat/femeie.
În Germania, numărul de cazuri de intersexuali este de unu la 1.500-2.000 de naşteri, dar cifra ar putea fi mai mare, din cauza dificultăţilor de definire a intersexualităţii, atât în plan fizic, cât şi hormonal.
Prima persoană de sex neutru din lume este Norrie May-Welby, în vârstă de 48 de ani. S-a născut bărbat, şi-a făcut schimbare de sex, dar nu s-a simţit bine nici în rol de femeie, aşa că a decis să fie de gen neutru.
Nici medicii nu au reuşit să spună dacă este bărbat sau femeie.
Norrie May Welby trăieşte în Australia, care a introdus un nou nomenclator privind recunoaşterea sexelor în documentele oficiale, oferind posibilitatea de a alege între bărbat, femeie sau transsexual. Anul trecut, şi Noua Zeelandă a introdus în paşapoarte o rubrică specială pentru indivizii care se declară de gen intermediar.
La rândul său, Suedia a adoptat oficial termenul de “hen”, care defineşte persoanele de sex neutru, pe lângă apelativele “han” şi “hon”, care îi desemnează pe