SCM-U Craiova - „U“ Mobitelco Cluj este unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei în Liga Naţională de baschet masculin. Cele două echipe s-au întâlnit şi în Cupa României, iar oltenii au fost eliminaţi.
Sala Polivalentă din Craiova va găzdui duminică, de la ora 20.00 (DigiSport3), un meci de baschet masculin extrem de atractiv. SCM-U Craiova primeşte vizita formaţiei „U“ Mobitelco Cluj, în etapa a şasea din Liga Naţională. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte, opt, ocupând locurile şapte, respectiv opt.
Craiova şi Cluj se cunosc foarte bine, deoarece la începutul sezonului s-au duelat în Cupa României. Oltenii s-au impus pe teren propriu, cu scorul de 82-78, dar la Cluj gazdele au câştigat cu 83-70 şi s-au calificat în turul următor.
Clujenii vin în Bănie cu gândul să câştige. „Sperăm să facem un joc bun şi să câştigăm. Probabil vor veni mulţi fani la sală să îi susţină, dar suntem pregătiţi. Va fi un meci foarte greu, intens. I-am bătut pe craioveni în Cupa României, la noi acasă, şi i-am eliminat din competiţie, şi probabil vor să se răzbune pentru această eliminare“, a spus jucătorul Cătălin Baciu, pentru site-ul oficial al echipei clujene.
Antrenorul Dorin Pintea a punctat faptul că jucătorii săi vor avea un meci dificil: „Ne întâlnim a treia oară cu echipa din Craiova în acest început de sezon şi ne cunoaştem destul de bine. Pentru noi este foarte important să obţinem victorii în deplasare. Ne dorim foarte mult să obţinem cele două puncte la Craiova. Am avut toată săptămâna probleme de sănătate cu unii jucători şi nu prea am putut să ne antrenăm în condiţii normale, dar pentru meciul de la Craiova jucătorii care vor intra în teren vor da totul pentru acest meci. Craiova este o echipă foarte bună, omogenă, o echipă care a avut rezultate foarte bune în Cupa Balcanică“.
SCM-U Craiova vine după un succes obţinut în Li