Scandalul NSA a agravat nepotrivirile de spirit şi de interese între Marea Britanie şi restul Europei, dar mai cu seamă cele dintre spiritul celtic şi cel teuton.

Nu germanii, ci francezii au fost cei care au denumit în termeni vădit peiorativi ţinuturile de dincolo de Marea Mînecii „Perfidul Albion”. Totuşi, nici măcar pe fundalul actualului scandal NSA, în Germania nimeni nu ar îndrăzni să pronunţe în spaţiul public deloc măgulitorul apelativ al locuitorilor Regatului Unit.

Or, deja această prudenţă terminologică trădează cît de puţin asemănători sunt cei înrudiţi nu numai prin genealogia purtătorilor Coroanei britanice. Din perspectiva diferenţelor ce-i separă pe insulari de confraţii lor continentali, Marea Mînecii este mai degrabă o falie decît o strîmtoare.

Cît de profunde şi diverse sunt aceste incompatibilităţi între britanicii insulari şi confraţi lor europeni continentali explică Thomas Kielinger, publicist, corespondentul la Londra al cotidianului Die Welt, într-un memorabil şi doct articol de fond.

O face fără prejudecăţi şi parti pris, dar şi fără a ţine cont de codexul corectitudinii politice. Şi aceasta începînd cu teaser-ul articolului, în care etichetează spiritul britanic ca fiind anarhic, liber cugetător, relaxat în faţa adversităţilor lumii. Impresiile se cer documentate, mai ales că autorul stabileşte un contrast între aceste „calităţi” ale britanicilor şi „politica de consternare” a germanilor, aluzia fiind mai mult decît transparentă la reacţia Angelei Merkel după ce a aflat că marele frate american i-a ascultat convorbirile telefonice.

În paranteză fie spus, aşa-zisa politică de consternare nu este întru totul nejustificată, avînd în vedere că Germania, care a trecut prin două dictaturi totalitare, şi-a însuşit cu multă sîrguinţă codexul democraţiei şi al loialităţii faţă de parteneri şi prieteni.

Din