Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernarea Imperiului Roman, intre libertate si control

Publicat in Historia, vineri 1 noiembrie 2013 ·

La începutul secolului al II-lea, la un deceniu după ce a ţinut un discurs de mulţumire pentru consulat, Pliniu cel Tânăr a fost trimis de către împăratul Traian să guverneze provincia Bythinia. Corespondenţa sa cu împăratul ne oferă informaţii preţioase şi interesante despre administraţia imperială pusă în seama zelosului funcţionar.

Într-o perioadă de nu mai mult de doi ani, Pliniu l-a abordat pe Traian de 61 de ori, în 39 dintre cazuri dorind aprobare pentru diverse activitaţi. Pliniu refuza de pildă să consulte registrele municipale de la Apamea, deşi avea permisiunea, fără acordul împăratului. De asemenea, îi cerea sfatul in proiecte edilitare, pentru că cele din anii dinaintea sa au cauzat un mare deficit în vistierie. Aşa că îl informa cu detalii privind apeductele, canalizările sau băile, activităţi administrative ce par banale, iar faptul că îl consulta întodeauna arată conştiinciozitate. Nouă poate că 39 de cereri pe parcursul a doi ani nu ni se pare un semn de intervenţionism al curţii imperiale, dar contemporanii considerau că este o depăşire a normelor de guvernare. Pliniu era excepţia, nu regula.

În cea mai mare parte, guvernatorii romani nu erau proactivi, neintervenind prea mult în afacerile cetăţilor provinciale. Dacă li se prezenta o petitţie sau vreun caz juridic, puteau alege să rezolve ei înşişi problema, dar de cele mai multe ori o înaintau unui funcţionar local. Guvernatorii luau la cunoştinţă situaţii sau dispute, dar interveneau doar dacă era absolut necesar. Erau mai degrabă autorităţi cărora cetăţenii li se puteau adresa decât magistraţi care interveneau după bunul plac în vieţile oamenilor. Limitările autorităţilor se întrevăd in numărul redus de subordonaţi pe care îl are la dispoziţie.

Este improbabil ca Pliniu sau oricine altcineva să se fi bazat pe mai mult de 100 de birocraţi care îl ajutau la treburi. Ce-i dre

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 4 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°