Cotidianul britanic "The Telegraph" laudă filmul regizat de Călin Peter Netzer. "Poziţia copilului" are premiera în Regatul Unit chiar astăzi, 1 noiembrie.
"E lesne de înţeles de ce drama românească a câştigat Ursul de Aur la Berlin", scrie jurnalistul Tim Robey de la The Telegraph. El consideră că "în orice alt an în care incomparabila Paulina Garcia nu dădea tonul, Luminiţa Gheorghiu ar fi fost desemnată "cea mai bună actriţă" pentru partitura sa".
"Energia cu care Cornelia se dedică ajutorării fiului său rămâne nerăsplătită cu dragoste sau cu respectul de bază, fapt ce o arată drept un intrus fără sentimente, dar şi un martir ciudat de altruist- o contradicţie pe care Gheorghiu reuşeşte să o facă, de la început la final, credibilă", încheie publicaţia britanică.
Pentru The Telegraph , Poziţia copilului este un titlu ciudat pentru un film excelent. Ziarul îi acordă filmului românesc patru stele din cinci.
Poziţia copilului este propunerea României la Premiile Oscar, secţiunea Cel mai bun film străin. Pelicula a fost distribuită deja în peste 20 de ţări, iar un succes remarcabil a fost înregistrat deja în Franţa. De anul viitor, filmul va fi proiectat şi în Statele Unite.
Filmul îi are ca protagonişti pe Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab. Filmul a fost produs de Parada Film şi Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul HBO Romania.
Cotidianul britanic "The Telegraph" laudă filmul regizat de Călin Peter Netzer. "Poziţia copilului" are premiera în Regatul Unit chiar astăzi, 1 noiembrie.
"E lesne de înţeles de ce drama românească a câştigat Ursul de Aur la Berlin", scrie jurnalistul Tim Robey de la The Telegraph. El consideră că "în orice alt an în care incomparabila Paulina Garcia nu dădea tonul, Luminiţa Gheorghiu ar fi fost desemnată "cea mai bună actriţă" pentru partitura sa