Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul s-a pus cu biciul pe contribuabilii rău-platnici

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

* în septembrie, de exemplu, Fiscul brăilean a recuperat peste 6 milioane de lei de la restanţieri

Toleranţă zero pentru restanţierii la plata obligaţiilor fiscale. Regionala Fiscală Galaţi a apăsat pedala de acceleraţie în ce priveşte recuperarea creanţelor bugetare. O statistică aferentă lunii septembrie arată că, la nivel de regională, din somaţii şi popriri pe conturile bancare ale restanţierilor s-au recuperat 77,15 milioane de lei din cele şase judeţe arondate. "În luna septembrie 2013, în cadrul DGRFP Galaţi s-au generat şi transmis conform prevederilor legale un număr total de 20.645 somaţii către debitori (persoane fizice şi juridice). Titlurile executorii comunicate pentru recuperarea creanţelor la bugetul general consolidat sunt în sumă totală de 223,98 milioane lei. În aceeaşi perioadă de raportare, sumele efectiv încasate prin procedurile de executare silită (...) s-au ridicat la valoare de 77,15 milioane lei, ceea ce reprezintă 12,28% din încasările bugetare regionale", se arată într-un comunicat al instituţiei gălăţene. Defalcat pe fiecare judeţ în parte, procentul de mai sus arată că cel mai bine s-a mişcat Fiscul de la Buzău, unde ponderea încasărilor din executări silite pe septembrie a fost de aproape 18,1%, urmat de AJFP Tulcea cu 16,72%, AJFP Vrancea cu 13,39%, AJFP Constanţa cu 11,7%, AJFP Brăila cu 9,75% şi AJFP Galaţi cu 8,27%. Acelaşi material menţionează că cea mai eficinetă modalitate de recuperare a fost transmiterea de somaţii şi apoi instituirea de popriri bancare pe conturile restanţierilor. "După emiterea somaţiilor de plată, în luna septembrie 2013, desfăşurarea activităţii de recuperare a creanţelor bugetare din cadrul DGRFP Galaţi s-a materializat şi prin următoarele măsuri: emiterea unui număr de 11.647 popriri pentru indisponibilizarea conturilor bancare pentru creanţe în cuantum de 100,10 milioane lei; transmitere

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 41 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 29 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum o ora
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°