Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALBANIA își oferă teritoriul pentru distrugerea ARMELOR CHIMICE din Siria

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Albania este dispusă să primească pe teritoriul său agenţii toxici ai armelor chimice siriene în scopul distrugerii lor, a declarat, azi, ministrul albanez al Apărării, Mimi Kodheli, într-un interviu pentru EFE. Sursa: http://gazetadita.al

Albania este dispusă să primească pe teritoriul său agenţii toxici ai armelor chimice siriene în scopul distrugerii lor.

„Cred că avem cu toţii obligaţia - iar ţările NATO mult mai mult decât celelalte - să facem posibilă distrugerea armelor chimice siriene, care sunt o ameninţare nu numai pentru poporul sirian, ci şi pentru orice ţară situată la frontieră sau chiar mai departe de frontierele Siriei”, a declarat Kodheli, potrivit Agerpres.

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad a anunţat, în ultimele zile, că a distrus instalaţiile de producere a armelor chimice, fapt verificat de inspectorii Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice.

Totuşi, inspectorii se confruntă acum cu provocarea distrugerii rezervelor de arme chimice, care, potrivit regimului, ajung la 1.000 de tone, iar potrivit altor surse sunt chiar mai mari.

Acum se caută un stat voluntar care să primească arsenalul chimic pentru a-l distruge şi, potrivit presei internaţionale, Statele Unite ar fi sondat Albania, Belgia, Franţa şi Norvegia, aceasta din urmă fiind singura ţară care a respins în mod public cererea, adaugă sursa citată.

În interviul pentru EFE, Kodheli a dezminţit că SUA sau oricare altă ţară ar fi prezentat vreo cerere concretă în acest sens.

Deşi ţara balcanică s-a declarat liberă de arme chimice în 2007, după distrugerea a 16 tone de substanţe de acest tip moştenite din perioada comunistă, mai sunt încă la Qaf-Mollë, în apropiere de Tirana, unele containere care nu au fost mutate într-un loc sigur.

„Există un proiect comun al OSCE şi al min

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 46 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 22 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°