Peste 900 de hectare de pădure dintr-o zonă de protecţie din judeţul Argeş a fost tăiată ilegal la ras, fiind sustras lemn în valoare de 63 de milioane de lei, a declarat ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, în urma unei acţiuni de control.
Lucia Varga a efectuat, joi, în nordul judeţului Argeş, o acţiune de control a rapoartelor vizând defrişările ilegale, constatând că au fost afectate 2.000 de hectare de pădure, din care pe 915 hectare pădurea a fost tăiată la ras.
"Am fost în ţară în multe locuri unde au fost tăieri necontrolate, dar ce-am văzut astăzi în Argeş este de neacceptat. (...) Soluţia în acest moment la acest flagel este noul cod silvic care acum este în Parlament şi care este contestat de toţi cei care au profitat de pe urma jafului din păduri. ", a declarat pentru Mediafax ministrul Lucia Varga.
Lucia Varga a mai apreciat că se poate vorbi, în acest caz, "de o anumită protecţie din partea politicului". "Imposibil să tai 915 hectare la ras, să transporţi 206.000 de metri cubi, am făcut o socoteală, aproximativ 6.000 de camioane încărcate cu lemn fără să le vadă nimeni", a mai spus Varga.
Peste 900 de hectare de pădure dintr-o zonă de protecţie din judeţul Argeş a fost tăiată ilegal la ras, fiind sustras lemn în valoare de 63 de milioane de lei, a declarat ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, în urma unei acţiuni de control.
Lucia Varga a efectuat, joi, în nordul judeţului Argeş, o acţiune de control a rapoartelor vizând defrişările ilegale, constatând că au fost afectate 2.000 de hectare de pădure, din care pe 915 hectare pădurea a fost tăiată la ras.
"Am fost în ţară în multe locuri unde au fost tăieri necontrolate, dar ce-am văzut astăzi în Argeş este de neacceptat. (...) Soluţia în acest moment la acest flagel este noul cod silvic care acum este în Parlament şi care este contestat de