Pentru cei mai norocoşi dintre noi, Ion Poenaru-Bordea reprezintǎ, cel mult, strada unde îşi are sediul Loteria Naţională. Tuturor celorlalţi numele nu le spune, probabil, nimic; şi chiar dacă şi-ar pune întrebări privind viaţa şi activitatea acestuia, rarele şi izolatele informaţii existente în literatura de specialitate nu i-ar elucida. Plăcuţa spune doar atât: „om politic”, iar în Bucureşti există deopotrivă şi strada Colonel Poenaru-Bordea. Şi atunci cu-atât mai mult te întrebi: cine a fost această familie care a dat numele a două străzi din Capitală? Am identificat răspunsul în arhiva Muzeului Naţional al Agriculturii, iar acest text reprezintă începutul: desluşim destinul lui Ion Poenaru-Bordea, om politic, judecător, avocat, filantrop şi mare moşier. În 1842, la o datǎ nespecificată, pe Strada Labirintului nr. 65 din Buzǎu, se nǎştea Ion, fiul lui Gheorghe şi al Siţei Poenaru[1]. După o mărturie târzie care îi aparţine, cea care l-a crescut din mica-i copilarie a fost Ana Ilie Iliescu. Primele documente despre micul Ion Poenaru – ocazional apare ca Jonn Poenaru sau Ionel Poienaru[2] – sunt documentele şcolare. Acestea îl atestǎ şcolar la Sf. Sava în Bucureşti, unde a absolvit atât gimnaziul, cât şi liceul cu media „pre’ bine” (a se citi „prea bine”). Va urma Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti, dupǎ absolvire ocupând pe rând funcţiile de dascǎl, copist la Ministerul de Justiţie, procuror pe lângă tribunalul Ilfov, judecǎtor la secţia de notariat, Preşedinte de Tribunal şi avocat. Averea, care îl va propulsa în viaţa politică, a început sǎ şi-o constituie din 1874, atunci când Ion Poenaru-Bordea cumpǎrǎ moşia Stoeneşti-Arioneşti de la Elena Pǎltineanu[3]. Un proces palpitant, cu avocaţi faimoşi şi numeroase tertipuri Actul de vânzare-cumpǎrare a moşiei meritǎ o atenţie deosebitǎ având în vedere numele implicate în dosar. Elena Păltineanu, nǎscu