Oamenii care consumă cantități mari de ciocolată au, în medie, cantități mult mai mici de grăsime în organism, relevă un nou studiu realizat de cercetătorii spanioli, potrivit Daily Mail.
Deși pare prea frumos pentru a fi adevărat, se pare că ciocolata consumată în cantități relativ mari este una dintre cele mai bune metode de a pierde în greutate, potrivit unui studiu realizat de cercetători spanioli pe 1.500 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, din nouă țări europene.
Cercetătorii au descoperit astfel că persoanele care au recunoscut că mânâncă destul de multă ciocolată au nivele mult mai mici de grăsime în organism, indiferent dacă aveau o viață activă sau țineau o dietă. De asemenea, au evidențiate efectele pozitive ale ciocolatei asupra circulației sangvine, a presiunii arteriale și a sănătății inimii.
Studiului efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Granada susține concluziile prezentate, în urmă cu câteva luni, de către oamenii de știință de la Universitatea din California.
Potrivit oamenilor de știință, ciocolata, deși conține mai multe calorii decât o gamă importantă de alte alimente, are ca efect intensificarea arderilor grăsimilor din organism.
Pe de altă parte, este vorba și despre reacțiile psihice pe care le dezvoltăm atunci când ceva ne este interzis, de obicei apărând tentația tocmai de a consuma acel lucru despre care știm că nu este bine să-l mâncăm. Un studiu recent a scos la iveală faptul că 85% dintre persoanele slabe chestionate au reușit să slăbească tocmai pentru că nu își interziceau consumul dulciurilor preferate.
"Numeroase studii au arătat că dietele axate pe eliminarea unor anumite tipuri de alimente sunt sortite, de cele mai multe ori, eșecului. Cea mai bună abordare este aceea a unei atitudini mai relaxate cu privire la o dietă și de a consuma câte puțin din lucrurile care îți pl