Constructorii de la noua pistă a Aeroportului au mai primit o bilă albă din partea preşedintelui Consiliului Judeţean. Cristian Adomniţei a efectuat ieri o vizită de lucru la şantierul de lângă Aeroport. „Lucrările sunt în grafic. De fapt, sunt chiar înaintea graficului. La sfârşitul lucrărilor vom avea cea mai modernă pistă din România, cu o structură complet flexibilă. Costul pistei noastre va fi unul foarte bun. Pista din Iaşi costă mai puţin decât cea de la Cluj, de exemplu. Acolo, pista are 2.100 de metri, este rigidă şi este realizată pe teren drept. La Iaşi, pista va avea 2.400 de metri lungime, va fi flexibilă şi în plus trebuie să mutăm un deal pentru a obţine un profil corespunzător“, a declarat Adomniţei.
VEZI GALERIA FOTO
Potrivit reprezentanţilor constructorului, dealul menţionat de Adomniţei a fost mutat în proporţie de 20%. Concret, panta terenului pe care se construieşte pista este prea mare, fiind necesară reducerea înclinării până la maximum 1%. Diferenţa de nivel dintre un capăt şi celălalt al şantierului este de 5-10 metri, 1,8 milioane de metri cubi de pământ fiind în curs de mutare dinspre Aroneanu spre Holboca. „Până acum, lucrările se desfăşoară în ritmul prognozat. Vremea este bună şi vom continua săpăturile atât timp cât va fi posibil, chiar şi în timpul iernii. În perioadele în care va fi prea frig, vom face alte lucrări. La primăvară spre vară, se va face nivelarea terenului“, a spus Ionuţ Dan, şeful de şantier.
La mutarea dealului lucrau ieri 72 de camioane şi 47 de buldozere, excavatoare, autogredere şi cilindri compactori, faţă de aproximativ 60 de utilaje la deschiderea şantierului, în luna august. „Ceea ce nu este în regulă este faptul că am constatat furturi de pământ în partea sudică, unde este taluzul zonei de siguranţă. Pământul acela nu este bun de umplutură, dar este bun pentru flori. S-a intrat cu excavato