Romgaz a vândut 15% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 382,8 milioane euro), tranşa destinată investitorilor mici a fost majorată de la 15% la 20% din totalul ofertei, iar investitorii instituţionali din străinătate au preluat 60% din ofertă.
Oferta s-a încheiat joi, iar preţul a fost fixat la 30 lei pentru o acţiune, aproape de nivelul superior al intervalului stabilit, rezultând un cost de 9,25 dolari pentru certificate de depozit (GDR-uri) vândute pe piaţa de la Londra.
Statul a lansat pe 22 octombrie oferta prin care a scos la vânzare 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe acţiune, estimând că va obţine între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro).
Astfel, suma atrasă se apropie de valoarea maximă vizată.
Aproximativ 40% din acţiunile şi certificatele globale de depozit din cadrul ofertei au fost vândute instituţiilor şi publicului din România şi 60% investitorilor instituţionali din afara României.
Includerea în ofertă a GDR-urilor cu listarea acestora pe Bursa de la Londra a avut succes, fiind alocat pe acest segment 36% din ofertă.
La preţul stabilit, de 30 lei, capitalizarea de piaţă a companiei este de 11,6 miliarde de lei (3,6 miliarde de dolari). Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »