Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr a fost prezent ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea, unde reprezentanţii Federaţiei „Spiru Haret“ din Focşani au organizat o dezbatere pe tema alocării bugetului pentru educaţie în anul 2014. În acest context, parlamentarul le-a dat asigurări profesorilor că în calitatea sa președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, va face toate demersurile pentru ca în legea bugetului pe 2014 să fie prevăzute sume mai mari pentru educaţie. „Nimeni nu are interesul ca bugetul alocat educaţiei să fie mai mic, dar nu trecem printr-o perioadă economică foarte bună. Cred că voi identifica soluţii în aşa fel încât educaţia să nu aibă de suferit. Educaţia este o prioritate naţională“, a susţinut deputatul Angel Tîlvăr.
Cea mai arzătoare problemă a profesorilor este cea a salarizării. Potrivit legii educaţiei, învăţământului i s-ar cuveni 6% din PIB. „Am participat astăzi (ieri-n.r.) la o discuţie cu calm, cu reprezentanţii judeţului nostru în Parlamentul României. A fost o discuţie constructivă. Am înmânat domnului deputat Tîlvăr şi o mapă cu principalele solicitări, sperăm să fie luate în considerare. Cea mai arzătoare problemă din învăţământ este alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Acest lucru este specificat în legea educaţiei încă din 2011. Dacă nu avem bani pentru educație nu avem nici calitate în învățământ“, a declarat Paulina Roşcan, lidera SIP- FEN Vrancea.
Tot în cadrul întâlnirii de ieri s-a discutat şi despre o colaborare mai bună între profesori şi autorităţile centrale şi o eficientizare a comunicării la nivel central.
Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr a fost prezent ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea, unde reprezentanţii Federaţiei „Spiru Haret“ din Focşani au organizat o dezbatere pe tema a