Există cel puţin o asemănare între Bianca şi Victor. Victor Viorel. Vă aşteptaţi să spun: amândoi au făcut o rectificare negativă. Nu chiar asta. Amândoi cred că presa le-a făcut-o. În rest doar deosebiri.
Victor Viorel îi are pe Ionel, pentru a-l consulta onorific. Ionel e expert financiar. El are un motto: ”Eu văd dincolo de aparenţe şi ceea ce văd şi înţeleg, îţi împărtăşesc!”; (virgula şi-a pus-o singur). Ionel prevede, de pildă - şi simte nevoia să ne împărtăşească - faptul că, în intervalul 2015-2018, România va fi teatrul unui boom economic. ”Cred că va fi ca în perioada 2005-2008. Mă bazez pe o legitate economică pe care nu o poate contesta nimeni şi anume cele patru faze ale ciclului economic. Prima fază este formată din înviorare, relansare şi creştere economică; apoi ajungi la boom economic, pe urmă treci la faza a treia de scădere economică şi ajungi în final la ultima fază, care este criza”. E clar că suntem în plină înviorare şi că, abia în 2019, vom intra din nou în criză, şi iar boom, şi iar criză, şi iar boom - conform legităţii economice.
Cu astfel de minţi luminate, licărind festiv în juru-i, Victor Viorel iese mereu biruitor şi orice rectificare bugetară negativă e una pozitivă, făcută anume să pună în valoare economiile miniştrilor intreprizi. Un adevărat halloween economic. O sărbătoare a competenţei, în care Munca, Familia şi Protecţia Socială, Educaţia, Sănătatea aduc ofrande Serviciilor Secrete (cele mai productive instituţii autohtone, cum frumos le defineşte expertul onorific).
M-a fascinat de pe vremea când cucuriga în curtea lui Năstase, apoi când adulmeca miros de Kobe în anticamera lui MRU. Pentru că Ionel e un Salvador Dali al finanţelor româneşti, un suprarealist al bugetului. Şi un iscusit portretist. Iată cu câtă abnegaţie îl descrie pe Victor Viorel: ”un tânăr politician cu viziune, extrem de apreciat pe pla