Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Curious Case of Vlad Chricheș! De ce este Chiricheș CEL MAI BUN de la Tottenham ?

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Așa cum toate merele lui Isaac Newton cădeau numai în jos în secolul XVII, așa și meciurile lui Tottenham din zilele noastre se soldează toate cu Vlad Chiricheș desemnat ”Man Of The Match”, pe românește ”Omul Meciului”. La fel ca Newton, care se întreba ”De ce cad merele în jos și nu în sus?” și noi ne întrebăm ”De ce Chiricheș și nu Vertonghen, sau Soldado sau oricare altul?”. Ei bine, fanii lui Chiricheș spun că jucătorul își merită laudele (voturile), în timp ce cârcotașii vin cu varianta ”online-ului” ajutător din România. Din aceste cauze, noi vă propunem în continuare să votați adevăratul motiv pentru care ”Chiricheș este cel mai bun”.

1. Chiar este cel mai bun

Oricât de multe critici ar avea, Chiricheș nu este un jucător slab, ba dimpotrivă, chiar poate fi catalogat ca un jucător care se poate descurca într-un campionat puternic. Pentru asta însă îi trebuie timp. A fost timpul petrecut la Tottenham suficient pentru a fi deja declarat ”Omul Meciului” după fiecare partidă în care a jucat ?

2. E mare șomajul în România

Asta o știm, însă chiar așa de mare încât toți românii să fie acasă tot timpul când joacă Tottenham, fie sâmbătă, duminică, miercuri sau joi ?

3. Steaua e numai una, la fel și Chiricheș!

Fiind cei mai mulți, steliștii din România sunt atât persoane cu multe clase, cât și persoane cu ceva mai puține clase. Înțelegeți care e ideea. Ei bine, să fie atât de mare orbirea iubirii față de Chiricheș astfel încât toți să-l voteze frecvent ?

4. Tottenham nu are fani în Anglia!

Un anume Declan Wiseman declara in presa din Anglia că: ”Românul avea foarte mulţi fani la Steaua şi aceştia l-au urmat şi când s-a transferat la Tottenham”. Ok, adevărat, însă cum rămâne cu fanii reali ai trupei lui Villas-Boas ? I-a păpat lupul cel rău ?

continuarea motivelor, AICI!

Așa cum toate merele lui Isaac Newto

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°