Caz incredibil ajuns astăzi pe mâinile procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cu ajutorul ofițerilor de la Direcția Generală Anticorupție, care au încercat să scape un șofer mort de beat, pe motiv că este suferind de tripanofobie: „frica de ace“.
Procurorii cercetează trei poliţişti, un medic legist, un medic psihiatru şi un psiholog, care au încercat să-l ajute pe acesta să scape de pedeapsă pe șofer, precum și pe şoferul care a condus beat.
Surse judiciare au preiczat pentru newsbv.ro că bărbatul a fost testat iniţial cu etilotestul poliţiei, rezultatul fiind pozitiv. Însă, după ce a fost dus la spital pentru a i se recolta sânge, a refuzat acest lucru. După ce i s-a întocmit dosar penal, şoferul a încercat să scape de urmărira penală cu ajutorul a trei poliţişti și un medic legist, aceste din urmă punându-l în legătură cu un psihiatru şi un psiholog.
Conform surselor noastre, legistul ar fi primit pentru acest serviciu 200 de euro. Scenariul prevedea ca ;oferul băut să primească un certificat potrivit căruia are o fobie: frică de ace (tripanofobia), chestiune care l-ar disculpat pentru refuzul de a ise recolta probe biologice.
Medicul legist, şoferul şi un intermediar în această afacere, sunt cercetaţi în stare de reţinere, urmând ca instanţa să se pronunţe privind arestarea pereventivă. Psihologul şi psihiatrul sunt cercetaţi în stare de libertate.