Statele Unite vor oferi Israelului avioane militare cu decolare şi aterizare verticală solicitate de statul evreu invocând ameninţările reprezentate de Iran, Siria şi de grupurile islamiste din Peninsula Sinai, relatează presa israeliană şi americană.
Statele Unite vor furniza Israelului şase avioane de tip V-22 Osprey, în cadrul asistenţei militare oferite statului evreu, a anunţat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.
Hagel a precizat că livrarea aeronavelor va fi "accelerată", acest lucru însemnând că Israelul va primi rapid avioanele, iar acestea vor fi compatibile cu tehnologia militară israeliană.
Potrivit postului american NBC, Israelul ar putea primi în cel mult doi ani cele şase avioane V-22 Osprey, care decolează şi aterizează ca elicopterele.
Un oficial din cadrul Pentagonului a explicat că Israelul a solicitat în urmă cu câteva zile avioanele, argumentând că se confruntă cu ameninţări din Iran, Siria şi Peninsula Sinai (Egipt).
Aviaţia militară israeliană a efectuat, joi dimineaţă, două raiduri pe teritoriul Siriei, în regiunea Damasc şi în provincia Latakia, a confirmat un oficial din cadrul Administraţiei Barack Obama. Săptămâna trecută, Israelul a avertizat că ar putea ataca Iranul, în contextul în care specialişti internaţionali afirmă că regimul islamist de la Teheran ar putea avea în circa o lună suficient uraniu purificat la nivelul necesar fabricării unei bombe atomice. Israelul, Statele Unite şi mai multe ţări occidentale suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.
Statele Unite vor oferi Israelului avioane militare cu decolare şi aterizare verticală solicitate de statul evreu invocând ameninţările reprezentate de Iran, Siria şi de grupurile islamiste din Peninsula Sinai, relatează presa israe