La începutul secolului al II-lea, la un deceniu după ce a ţinut un discurs de mulţumire pentru consulat, Pliniu cel Tânăr a fost trimis de către împăratul Traian să guverneze provincia Bythinia. Corespondenţa sa cu împăratul ne oferă informaţii preţioase şi interesante despre administraţia imperială pusă în seama zelosului funcţionar.
Într-o perioadă de nu mai mult de doi ani, Pliniu l-a abordat pe Traian de 61 de ori, în 39 dintre cazuri dorind aprobare pentru diverse activitaţi. Pliniu refuza de pildă să consulte registrele municipale de la Apamea, deşi avea permisiunea, fără acordul împăratului. De asemenea, îi cerea sfatul in proiecte edilitare, pentru că cele din anii dinaintea sa au cauzat un mare deficit în vistierie. Aşa că îl informa cu detalii privind apeductele, canalizările sau băile, activităţi administrative ce par banale, iar faptul că îl consulta întodeauna arată conştiinciozitate. Nouă poate că 39 de cereri pe parcursul a doi ani nu ni se pare un semn de intervenţionism al curţii imperiale, dar contemporanii considerau că este o depăşire a normelor de guvernare. Pliniu era excepţia, nu regula.
În cea mai mare parte, guvernatorii romani nu erau proactivi, neintervenind prea mult în afacerile cetăţilor provinciale. Dacă li se prezenta o petitţie sau vreun caz juridic, puteau alege să rezolve ei înşişi problema, dar de cele mai multe ori o înaintau unui funcţionar local. Guvernatorii luau la cunoştinţă situaţii sau dispute, dar interveneau doar dacă era absolut necesar. Erau mai degrabă autorităţi cărora cetăţenii li se puteau adresa decât magistraţi care interveneau după bunul plac în vieţile oamenilor. Limitările autorităţilor se întrevăd in numărul redus de subordonaţi pe care îl are la dispoziţie.
Este improbabil ca Pliniu sau oricine altcineva să se fi bazat pe mai mult de 100 de birocraţi care îl ajutau la treburi. Ce-i dre
