Douăzeci de ani au trecut de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht (1 noiembrie 1993), care a deschis calea spre o monedă unică în Europa.Acum Uniunea Europeană (UE) întâmpină dificultăţi în găsirea unui nou proiect mobilizator care să relanseze o construcţie europeană afectată de criză şi respingerea în creştere a cetăţenilor săi.
În lunga istorie a construcţiei europene, acest tratat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 constituie un jalon major, şi anume al creării monedei unice, un simbol puternic şi un salt calitativ în privinţa integrării.
Tratatul rămâne celebru prin faimosul criteriu în domeniul deficitelor publice şi datoriei. Limite pe care statele s-au grăbit să nu le respecte, cu Franţa şi Germania în frunte, la mijlocul anilor 2000.
Atunci când au negociat textul, foştii cancelar federal german Helmut Kohl şi preşedinte francez Francois Mitterrand erau convinşi că au rezolvat cele două mari probleme cu care se confrunta Europa la începutul acelui deceniu: Germania reunificată se va ancora definitiv de comunitatea europeană şi moneda comună va pune în mod salutar capăt violentelor crize monetare care au jalonat anii 1970-1980. „O monedă unică pentru o piaţă unică“ - acesta era laitmotivul preşedintelui francez în timpul referendumului din septembrie 1992, scrie „Les Echos“.
Paralizate de cutezanţa lor, cele 11 guverne care s-au lansat în aventură, au menţinut totuşi linia: au creat o bancă centrală, entitate federală, care să gestioneze politica monetară pentru ţările ce vor împărtăşi aceeaşi lozincă, însă fără a prevedea ceva constrângător care să determine convergenţa politicilor bugetare şi alegerile de politică economică.
Totuşi, chiar dacă statele au rămas stăpâne peste politicile lor bugetare, acestea sunt, totuşi, încadrate. Odată intrate în zona euro, guvernele sunt ob
