Uneori, lucrurile care nu se întîmplă pot să însemne mai mult decît cele care se întîmplă prea des.

Iar cele care se întîmplă prea des ajung să-şi piardă sensul, să pară acoperiri pentru lucruri care nu trebuie aflate. În partea celor care se exprimă în favoarea lui Gigi Becali, nu contează dacă o fac cu temei sau din acel gen de simpatie care ignorează gravitatea unor fapte penale, sînt tot felul de persoane şi chiar instituţii. Delegaţia de preoţi de la Muntele Athos, care a călcat pragul Jilavei, a avut toată prestaţia unui înalt for creştin. Lui Becali i-au trimis scrisori de simpatie şi solidarizare la necaz sute de anonimi şi nu neapărat fani ai Stelei. Pe la televiziuni se perindă de luni bune lume de toată mîna, cu păreri pro şi contra situaţiei în care se găseşte patronul Stelei. N-am ezitat să particip la nici una din emisiunile tv care au amănunţit problemele cu care se înfruntă în detenţie ori le stîrnesc chemările de dincolo de zidurile Jilavei ale împricinatului Becali, deşi de-a lungul anilor m-a insultat şi m-a drăcuit cum numai dînsul se pricepe s-o facă. Altfel spus, cu talentul său unic de a-şi face duşmani şi din cei care nu simt nevoia duşmăniilor de nici un fel.

Inventariind zilele trecute multele opinii pe care le-a motivat arestarea lui Gigi Becali, am simţit că lipseşte una, că în şuvoiul de vizaviuri publice cu starea de puşcărie a multimilionarului din Pipera nu răzbeşte şi aceea care ar fi fost să fie cea mai legitimă. Clubul Steaua pare să fi intrat într-o îndelungată “silenzio stampa”, dar nu cu presa, ci cu ” problema Becali”.

Această “problemă Becali” ar fi să tulbure mai mult administraţia Stelei, decît românimea de toată condiţia. Aşa era logic, aşa era de aşteptat, aşa era omeneşte normal, aşa se cuvenea. Nu spun că vocea clubului trebuia să domine corul comentatorilor, fie ei îndreptăţiţi la o părere, fie doar n