Un accident rutier, un infarct sau o simplă lovitură la cap şi viaţa unui om poate deveni un somn inconștient, adânc, ce nu mai seamănp a viață, ci este un limbo al liniștii pentru pacient, și unul al durerii pentru familie. Conectaţi la aparate fără de care inima s-ar opri în câteva secunde sau pur şi simplu întinși pe patul de spital fără să ştie nimic despre ce se întâmplă în jurul lor. Pentru oamenii aflaţi în stare vegetativă, medicii fac tot posibilul să-i ţină pe linia de plutire. Pe unii dintre ei însă doar Dumnezeu îi mai poate salva. Cu toate eforturile depuse, niciun doctor nu poate şti dacă un om-legumă este condamnat la moarte sau îşi poate reveni miraculos. Un lucru e cert, cu cât un pacient este mai mult timp inconştient, cu atât şi şansele lui de recuperare scad.
În secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara, între trei şi zece paturi sunt ocupate permanent de oamenii aflaţi într-o stare de comă prelungită, al căror creier a încetat să mai funcţioneze, ci doar inima le mai bate în piept. Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI, povesteşte că există mai multe tipuri de comă prelungită. Cea mai gravă este moartea cerebrală, adică pacienţii au toată activitatea creierului oprită, iar în urma analizelor realizate, medicii sunt convinşi că în cel mult câteva zile după instalarea morţii cerebrale şi inima se va opri. Tocmai de aceea, familiile acestor pacienţi sunt convinse să accepte ca organele pacientului să fie prelevate astfel încât să poată fi salvate alte vieţi.
“Pacienţii în stare vegetativă persistentă îşi pierd identitatea de fiinţe umane”
Pe lângă pacienţii aflaţi în moarte cerebrală cărora le este imposibil să mai iasă din această stare, mai există oameni care sunt în comă, dar mici părţi ale creierului încă mai funcţionează. „Aceşti pacienţi pot evolua fie spre aprofundarea comei şi intrar
