Un şofer din oraşul Vicovu de Sus s-a ales cu dosar penal şi cu avarii la maşină după ce autoturismul i-a rămas blocat pe calea ferată şi a fost lovit de un tren. Accidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.15, la un pasaj de trecere peste calea ferată aflat între staţiile Valea Putnei şi Pojorâta.
Conform anchetei derulate de Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava, şoferul, Gheorghe C., în vârstă de 55 de ani, din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui autoturism VW Passat înmatriculat în Germania, a încercat să facă o manevră de întoarcere într-un pasaj aflat între cele două staţii şi, într-o zonă mai înaltă, a rămas suspendat. Şoferul a coborât din maşină şi a încercat să caute în zonă o persoană care să îl ajute să scoată maşina. Nu a mai avut timp, în scurt timp, dinspre Vatra Dornei, venind trenul IR 1766 Timişoara Nord-Iaşi, care a lovit autoturismul VW. Din fericire, mecanicul a avut timp să reducă viteza, impactul nefiind la o viteză foarte mare. Autoturismul a fost avariat în proporţie de aproximativ 20%, în timp ce locomotiva nu a suferit avarii.
La faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu două autospeciale.
Pompierii au luat măsurile de siguranţă, au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile şi au deconectat bornele de la baterie.
Militarii au scos autoturismul în afara terasamentului căii ferate, iar traficul feroviar a fost redeschis. Trenul a înregistrat o întârziere de 40 de minute.
Bărbatul din Vicovu de Sus s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzute de articolul 276 Cod Penal, care face referire strict la punerea în pericol a siguranţei feroviare. Asta pentru că a efectuat o manevră de întoarcere în pasajul CFR, fapt total interzis, şi a pus în pericol traficul feroviar.
Un şofer din