Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România lui Antonescu: “O ţară debilă”

Publicat in Gandul, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Domnul doctor Crin Antonescu, de la ambulanţa politică, ne-a atras atenţia, în urmă cu două zile, că „avem o ţară debilă”. Săraca. Abia reuşeşte să meargă, n-are vigoare, şi, pe deasupra, cară-n cârcă un guvern paralizat şi o majoritate afazică. Pare să-i fi sărit acul pe un discurs din 2011. Ei bine, nu! Coliderul USL vorbeşte chiar de guvernarea USL, de majoritatea USL şi de Victor Ponta, colegul său de leadership, aflaţi în schemă, la conducerea ţării, de aproape doi ani. De ce e ţara debilă, guvernul olog şi majoritatea lingavă? Le rupe preşedintele cu bătaia. Le obstrucţionează, le sabotează, dă-n guvern, plesneşte majoritatea. E apucat de streche. "Situaţia se degradează pentru că Guvernul e slăbit. Loviturile pe care Băsescu le dă prin instituţii pe care le-a păstrat sub control, în urma unui pact nefast, nesănătos şi cam în afara Constituţiei, sunt bine ţintite", spune Antonescu. În trena consecinţelor nefaste şi nesănătoase ale coabitării, liberalul aliniază şi activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, organism pe care îl compară, fără să clipească cu o sectă, susţinând că USL "nu a mai existat după alegeri", în raport cu acest domeniu; cu Justiţia. Un apendice generos la ideea lui Crin poate fi considerată declaraţia premierului Ponta vizavi de activitatea Curţii Constituţionale. Potrivit acesteia, CCR, prin decizia sa în contra Legii insolvenţei, adoptată de guvern, “îi protejează pe şmecherii care nu plătesc taxe şi impozite, pe evazionişti”, fapte care “lovesc în guvern, afectează grav dezvoltarea României, sunt extrem de nocive pentru societatea românească”. În consecinţă, cei doi lideri ai puterii din România anului 2013 s-au pus, în sfârşit, de acord. Traian Băsescu deţine controlul asupra câtorva instituţii importante din România – cum ar fi CSM, CCR, cu siguranţă şi serviciile, care, însă, nu fac obiectul actualelor critici -, cu ajutorul c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 21 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 50 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum o ora
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 26 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 43 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°