Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecco deschide primul său magazin strada pe Republicii

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Până acum retailerul danez era orientat doar către deschideri în mall-uri

Retailerul danez de încălţăminte Ecco va deschide la Braşov primul său magazin stradal, a anunţat Victor Tighinean (foto), directorul companiei.

Victor Tighinean (45 de ani), de profesie medic chirurg, a intrat în business încă din perioada rezidenţiatului, când s-a specializat pe un domeniu tangenţial, încălţămintea sanitară. Ulterior, a devenit distribuitorul brandului danez Ecco, care a ajuns astăzi la o reţea de 16 magazine şi vânzări estimate pentru acest an la 24 de milioane de lei. După şapte ani de prezenţă în sistem de franciză, începând cu anul 2011 firma-mamă a decis să intre direct pe piaţă şi să preia lanţul de magazine, iar Victor Tighinean a rămas la conducerea businessului Ecco în România pentru care are planuri de expansiune. El coordonează businessul de încălţăminte din Cluj-Napoca.

„Am început businessul împreună cu familia încă din perioada când eram medic rezident. Găsisem o nişă pe piaţă, respectiv încălţămintea sanitară. Apoi, businessul s-a extins cu alte mărci, am deschis primele magazine de pantofi, unde vindeam numai încălţăminte confortabilă, din piele”, îşi aminteşte Victor Tighinean.

Businessul a început cu un slogan care l-a ghidat în anii care au urmat, respectiv: „Majoritatea timpului îl petreci în pat sau în pantofi – merită să investeşti în amândouă!”.

Ecco a deschis până în prezent doar magazine în mallurile din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, aceasta nu este însă o strategie singulară, cei mai mulţi retaileri de modă şi încălţăminte preferând această reţetă. România este de altfel o piaţă atipică, cea mai mare parte a consumatorilor români preferând să meargă la cumpărături la mall, unde găsesc spaţii de parcare, zonă de restaurante, precum şi un număr mare de magazine.

„În 2013 am avut două deschid

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 58 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 18 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 18 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 32 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°