Procurorii anticorupţie au dispus sâmbătă reţinerea lui Ionel Cazacu, comisar şef de poliţie în cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa şi şef al Biroului Urmăriri, pentru mită.
Irimia Nicolaie şi Cazacu Ionel, comisar şef de poliţie în cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, şef al Biroului Urmăriri, sunt anchetaţi de procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în forma autoratului, respectiv, a complicităţii la infracţiunea de dare de mită, scrie Agerpres. 'La data de 01.11.2013, inculpatul Irimia Nicolaie, prin intermediul inculpatului Cazacu Ionel, i-a oferit denunţătoarei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, suma de 1.000 euro, cu titlu de mită, în vederea adoptării de către magistratul procuror a unei soluţii de netrimitere în judecată într-un dosar penal, în care inculpatul Irimia Nicolaie era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice'', se arată într-un comunicat DNA.
Suma în discuţie a fost remisă de către Cazacu Ionel unui alt denunţător, care urma a le facilita inculpaţilor predarea banilor către procuror. Acuzaţiilor s-au adus la cunoştinţă învinuirile potrivit art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.'La data de 02.11.2013, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Irimia Nicolaie şi Cazacu Ionel, urmând ca aceştia să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Curtea de Apel Constanţa'', se adaugă în documentul amintit. În acest caz procurorii au colaborat cu ofiţerii D.G.A. Constanţa şi au beneficiat de sprijinul D.I.P.I.
Procurorii anticorupţie au dispus sâmbătă reţinerea lui Ionel Cazacu, comisar şef de poliţie în cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa şi ş