Președintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a fost reconfirmat sâmbătă în această funcție de Congresul Extraordinar al partidului, în favoarea moțiunii sale înregistrându-se 514 voturi "pentru" și 17 "împotrivă".
Potrivit moţiunii lui Aurelian Pavelescu, "Renaştem pentru România ta", din Biroului Naţional de Conducere (BNC) al PNŢCD fac parte preşedintele, prim-vicepreşedintele (Vlad Moisescu), preşedintele BNC (Alex Ştefănescu), secretarul general (Ioan Mihăilă) şi 43 de vicepreşedinţi, informează Agerpes.
Aurelian Pavelescu consideră că ideal ar fi să existe o coaliţie a dreptei la europarlamentare, care să aibă şi un candidat comun pentru preşedinţie.
"Aşteptăm să vedem cum se vor finaliza negocierile între Mişcarea Populară şi Forţa Civică, avem o relaţie foarte bună cu cele două partide, avem o relaţie bună şi deschisă cu PDL. Cred că ideal ar fi să existe o listă unică la europarlamentare sub semnul PPE. Cred că electoratul dreptei îşi doreşte această unificare a partidelor dreptei şi trebuie să răspundem acestui deziderat al electoratului dreptei în scopul de a echilibra scena politică astăzi care este extrem de dezechilibrată. Ideal ar fi să existe o coaliţie a dreptei la europarlamentare iar această coaliţie să aibă şi un candidat comun pentru preşedinţie", a afirmat Aurelian Pavelescu.
El susţine că "pentru electorat şi pentru funcţionarea acestei formule de centru dreapta, candidatul unic la preşedinţie să fie stabilit cât mai curând dacă este posibil".
Pavelescu a adăugat că proiectul PNŢCD este pe termen mediu şi lung, vizând alegerile din 2016, unde îşi propune "un scor serios la locale şi la parlamentare un scor electoral de 10%".
"PNŢCD nu va intra într-o fuziune. Înţeleg că acesta este un proiect al celorlalte partide, şi PDL şi Mişcarea Populară au vorbit de fuziune. De asemenea, partenerii noşt