Formaţia Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon titular pentru prima dată în Premier League, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 7-0, echipa Norwich City, într-un meci din etapa a X-a a campionatului Angliei.
Golurile au fost marcate de Johnson '16 (autogol), Silva '20, Nastasici '25, Negredo '36, Toure '60, Aguero '71 şi Dzeko '86.
Costel Pantilimon a fost folosit de Manuel Pellegrini după ce, în ultimele zile, românul a fost lăudat de presa engleză pentru prestaţia sa din Cupa Ligii Angliei.
Înainte de meciul de sâmbătă, Pellegrini şi-a justificat alegerea spunând că portarul Joe Hart, titularul obişnuit al echipei, are nevoie de odihnă. "M-am gândit toată săptămâna. Nu a fost o decizie uşoară. Data trecută am avut îndoieli înaintea meciurior naţionalelor, dar în acel moment m-am gândit că este important să am încredere în Joe, pentru că şi echipa Angliei avea nevoie de el. În acest moment avem nevoie de o schimbare. Îl susţinem cu toţii şi încercăm să îl recuperăm cât de repede putem. Joe este un jucător foarte important, un portar foarte bun, dar oricine poate avea un moment prost în carieră. El se află în acel moment şi sunt sigur că va fi mai bun, dacă se va odihni. Costel Pantilimon este un jucător foarte bun, acum este şansa lui", a spus Pellegrini, conform bbc.co.uk.

Înainte de