Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scene CUMPLITE intr-o grădinită din România! Ce a pătit o fetită, sub ochii ingroziti ai colegilor ei!

Publicat in Cancan, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

O fetiţă de şase ani, din comuna vrânceană Tătăranu, a murit, vineri, într-o pauză de la grădiniţă.

Copila se afla în curtea unităţii alături de educatoare şi colegi. Înainte să moară copila, care ar fi avut probleme neurologice mai vechi, a acuzat dureri de cap şi de burtă. Doctorii chemaţi la grădiniţă nu au putut să o salveze, iar micuţa a decedat în braţele educatoarei, sub privirile celorlalţi preşcolari.

Viceprimarului comunei Tătăranu, Dumitru Bălan, a povestit că minora a murit în braţele educatoarei, sub privirile celorlalţi copii care se aflau afară, într-o pauză, când cadrul didactic îi scosese să îi ducă la toaletă. De asemenea, fata ar fi avut probleme de sănătate mai vechi, iar înainte de a deceda ar fi acuzat dureri de cap şi de burtă, a precizat viceprimarul.

"Știu că acest copil trebuia să fie la clasa pregătitoare, însă părinţii nu au dat-o, pentru că avea probleme neurologice, avea probleme de sănătate şi au vrut să-l ţină lângă casă pentru a putea interveni. Dacă ar fi mers la clasa zero, trebuia să meargă la o altă şcoală, la distanţă, şi de aceea au lăsat-o la grădiniţă. Părinţii au insistat să rămână aici. Acuza dureri de cap şi de burtă şi a decedat în braţele educatoarei, care este în stare de şoc. I s-a făcut rău pur şi simplu", a declarat el.

La rândul său, educatoarea în grija căreia se afla fetiţa a declarat că aceasta avea probleme de sănătate, iar în urmă cu câteva luni ar mai fi făcut o criză în urma căreia a ajuns la spital.

"După o perioadă a activităţii noastre, i-am aşezat în rând, am ieşit în curte la toaletă, pe alee spre toaletă, am aşezat copiii să facă pipi pe frunziş să nu-i bag pe toţi la toaletă că nu am femeie de serviciu, nu am îngrijitoare, eu le dau pantalonaşii jos, eu îi ridic. Ea (n.r. - fetiţa de şase ani, care a murit) acuza dureri de burtică, am luat-o de mânuţă, i-am lăsat pantalonii

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 56 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 28 minute
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 57 minute
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum o ora
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 6 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°