Dorul de părinți, prieteni și meleaguri natale, pe de o parte, și dorința de afirmare, cunoaștere și un salar mai bun, pe de altă parte, sunt sentimente contradictorii care încearcă pe oricine alege să plece din România, pentru un job mai bun. Merită sacrificiul ? Care sunt satisfacțiile ? Pot deveni visele realitate ? Dr. Daciana Morar, medic neurolog din Târnăveni a spus ”DA” unei oferte generoase pentru un post în Franța. Dar are un vis ascuns, de a realiza ceva în țara sa, un vis care poate va deveni cândva realitate.
Reporter: Decizia de a lua drumul străinătății pentru un job nu este ușoară. Ce v-a determinat să alegeți un loc de muncă în Franța în defavoarea unui post de medic ”acasă”?
Dr. Daciana Morar: Este evident că în toamna anului 2000, când am început studiile de medicină la Cluj nu îmi doream să plec din țară. Visam să devin doctor “mare” în țara mea, să revoluționez sistemul medical românesc, să fac cercetare. Vise.
Acum, la 32 de ani, îmi dau seama că nu sunt “doctor mare” în țara mea, sunt un neurolog decent, care încearcă să își facă bine meseria într-o limbă străină departe de casă. Este evidentă urma de nostalgie, este evident dorul de casă.
Și atunci de ce nu sunt acasă? În 2009, când am decis să plec și să îmi continui rezidențiatul în Franța, traversam o perioadă de dezamăgire în ceea ce privește pregătirea mea profesională în România. Știam cum ar putea fi, pentru că, pe de o parte aveam colegi deja plecați în străinătate, și pe de altă parte eu însumi am fost studentă ERASMUS în Franța în 2005-2006 și am făcut “cunoștință” cu sistemul medical occidental. Am decis că vreau mai mult.
Reporter : Cum a fost integrarea ?
Dr. Daciana Morar : Am ajuns în Franța după doi ani de rezidențiat de neurologie în România și am constatat că pregătirea mea practică lasă de dorit. Un șoc, evident, dar în același tim
