Problemele financiare cu care se confruntă echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava par să nu se mai termine în acest an. Din cauza lipsei banilor, echipa locală nu are posibilitatea de a se prezenta la meciul din 16-imile Cupei României, la Callatis Mangalia, aceasta fiind o premieră în istoria de 50 de ani a clubului sucevean, când nu se poate prezenta într-o competiție oficială. Lipsa fondurilor nu i-a afectat numai pe seniori, echipa sub 16 ani a clubului neavând posibilitatea să se prezinte la primul turneu desfășurat la Bârlad, dar nici la cel ce urmează pe 3 noiembrie, la Buzău. Situația seniorilor suceveni se pare că nu este singulară, în 16-imile Cupei României fiind mai multe echipe ce nu se vor prezenta din cauza problemelor financiare, un exemplu fiind cel al echipei din Năvodari, care a anunțat că nu ca ajunge la Arad.
„Din păcate, nu avem bani și nu ne vom putea prezenta la meciul de la Năvodari. Este pentru prima dată în cei 50 de ani de existență când nu ne putem prezenta într-o competiție oficială. Este trist că în situația noastră mai sunt și alte echipe din țară și aici se vede cât de sărac este rugbiul la acest nivel. După părerea mea ar trebui regândit acest sistem, pe zone geografice, în prima fază, fără a avea parte de deplasări lungi și foarte costisitoare. Mi-aș fi dorit să jucăm la Năvodari și apoi acasă cu o echipă din primul eșalon, mai ales pentru jucătorii foarte tineri din lot, care au nevoie de meciuri pentru a crește în valoare”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Tehnicianul sucevean speră totuși să găsească niște bani pentru a onora invitația la turneul internațional de la Chișinău, pe 16 noiembrie, dar și un memorial la Iași, deoarece va urma o pauză foarte mare până la reînceperea campionatului, în luna martie.
Problemele financiare cu care se confruntă echipa de rugby seniori a Clubului