Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a confiscat, ieri, cantităţi importante de mărfuri perisabile, aparţinând unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov, suspectată de evaziune, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) primit la redacţie.
Asupra societăţii respective urmează să se extindă inspecţia fiscală, pentru calculul şi individualizarea creanţei fiscale datorată bugetului general consolidat, urmând ca organele abilitate să fie sesizate, în vederea continuării cercetărilor pentru posibile fapte de evaziune fiscală, se arată în comunicat.
Această acţiune ANAF vine în cadrul unui proces de reorganizare a structurilor Agenţiei, care are ca obiective principale reducerea semnificativă a evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea colectării veniturilor statului, potrivit documentului citat.
F. A. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a confiscat, ieri, cantităţi importante de mărfuri perisabile, aparţinând unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov, suspectată de evaziune, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) primit la redacţie.

F. A.