Parlamentul statului Mexic a votat săptămâna aceasta un pachet legislativ ce presupune creşterea taxelor pentru mâncărurile hipercalorice, între care a fost inclusă şi ciocolata. Legea, care urmeză să fie semnată de preşedintele Enrique Pena Nieto, este menită să aducă venituri suplimentare la bugetul de stat şi să combată obiceiurile alimentare nesănătoase ale populaţiei.
Mâncărurile nesănătoase, au fost definite de parlamentarii mexicani ca alimentele bogate în sare, zahăr şi grăsimi, care conţin peste 275 de calorii per 100 de grame. Multe sortimente de ciocolată conţin de două ori mai multe calorii decât limita trasată de noua lege, însă unii hamburgeri de la McDonalds, de exemplu, sunt sub această limită, după cum observă jurnaliştii de peste ocean.
Propus încă de luna trecută, proiectul de lege prevedea iniţial un impozit de 5% la alimentele hipercalorice, însă Parlamentul mexican a adoptat săptămâna aceasta o impozitare de 8%. În cadrul actului normativ, ciocolata a fost inclusă într-un grup de alimente din care fac parte gelatina, anumite tipuri de budincă şi anumite dulciuri.
Ciocolata s-a modificat substanţial, de la apariţie şi până la stadiul de aliment hipercaloric, dacă luăm în considerare etimologia cuvântului. „Ciocolată” provine de la cuvântul de origine aztecă „xocolatl”, care se referă la băutura spunoasă şi amăruie preparată din boabe de cacao şi rezervată nobililor azteci, potrivit specialiştilor Institutului Smithsonian din SUA. Legenda spune că regele aztec Montezuma i-a oferit această băutură conchistadorului spaniol Hernán Cortés, la sosirea în Mexic, în secolul al XVI-lea.
Parlamentul statului Mexic a votat săptămâna aceasta un pachet legislativ ce presupune creşterea taxelor pentru mâncărurile hipercalorice, între care a fost inclusă şi ciocolata. Legea, care urmeză să fie semnată de preşedintele Enrique Pena Nieto,