Astăzi, Ada Kaleh, Insula Cetate, este în paragină.
Undeva în adâncul apelor se află Atlantida Dunarii, insula Ada Kaleh -"Insula Cetate", în limba turcă. O fâşie de pămant, de aproape 2 kilometri lungime şi 500 de metri lăţime pe care se înalţă o cetate care uimea călătorii prin exotismul ei. Un tărâm oriental, într-o ţară europeană, locuit de turci începând cu secolul XVIII. În urma construcţiei barajului de la Porţile de Fier 1, insula a fost scufundată.
Urmele cetăţii au fost însă lăsate, timp de 40 de ani, în paragină. Turcii care au locuit cândva pe cetate s-au risipit prin lume. Ada Kaleh era un adevărat brand turistic, care s-a pierdut odată cu insula. Echipa emisiunii “Din Interior” a săpat mai adânc şi a încercat să afle de ce în ultimii ani, ideea construcţiei unui complex turistic sub brandul Ada Kaleh, pe insula Şimian, lângă Drobeta Turnu Severin, a stârnit interesul autorităţilor locale. Cât timp urmele cetăţii cad în uitare, reprezentanţii Consiliului Judeţean se laudă că vor demara proiectul, pe bani europeni. A fost aprobat inclusiv un studiu de fezabilitate pentru transformarea insulei Şimian şi a rămăşiţelor cetăţii Ada Kaleh într-un complex turistic uriaş.
Numai studiul costă peste 500.000 de euro, întreaga construcţie ajungând până la aproape 100 de milioane de euro. "Am semnat contractul de finanţare, suntem în stadiul de a implementa acest proiect. Şi sperăm să trecem la execuţie cât mai repede. Dar curg alte etape imediat după semnarea, după realizarea proiectului tehnic şi a studiului de fezabilitate", a declarat Ştefan Mednyanszky, secretar al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Mina de aur care ar putea să fie renaşterea brandului Ada Kaleh a aprins spiritele şi în comuna Şimian.
Împroprietăririle făcute de fosta conducere locală au stârnit revolta unor localnici. Aceştia susţin că ei sunt propriet