Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană ar putea interzice folosirea pungilor de plastic

Publicat in Adevarul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Comisia Europeană vrea să reducă folosirea pungilor de plastic la o singură dată. Cel puţin aşa prevede un amendament la o directivă europeană privind deşeurile care provin din ambalaje. Astfel, statele membre vor avea posibilitatea să aleagă una dintre măsurile propuse, printre care instituirea unor noi taxe, stabilirea unor ţinte de reducere a gradului de folosire la nivel naţional sau interzicerea lor.

Potrivit Comisiei Europene, numai în anul 2010 au fost puse în vânzare 98,6 miliarde de pungi de plastic, ceea ce înseamnă că fiecare cetăţean european a folosit, în medie, 198 de pungi, majoritatea fiind fabricate din material subţire, care sunt folosite mai puţin frecvent.

Câte pungi folosesc europenii pe cap de locuitor

Spre exemplu, mai notează Comisia Europeană, nivelul folosirii pe cap de locuitor variază mult în statele membre. Astfel, dacă în Danemarca şi Finlanda se folosesc aproximativ 4 pungi pe an, în Polonia, Portugalia şi Slovacia se folosesc 466 de pungi pe cap de locuitor, potrivit digi24.ro.

Pungile cu greutate şi mărime reduse nu sunt, de cele mai multe ori, reciclate şi ajung în mediu marin, unde degradarea lor poate dura sute de ani.

Potrivit Comisiei, unele state membre au luat deja măsuri pentru a reduce folosirea pungilor de plastic prin stabilirea unor măsuri de taxare, acorduri cu sectorul de retail sau interzicerea unor tipuri de pungi, dar nu există măsuri speciale la nivelul UE.

250 de miliarde de particule de plastic

Longevitatea pungilor de plastic înseamnă că în prezent există 250 de miliarde de particule de plastic, care însumează o greutate de 500 de tone, care plutesc doar în Marea Mediterană.

Aceste particule pot cauza sufocarea creaturilor marine care le înghit din greşeală sau pentru că le consideră hrană. Ele pot conţine aditivi po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°