Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simulator de cutremure pentru elevii din Bucuresti. Containerul va fi plimbat prin toate scolile

Publicat in Romania Libera, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Elevii şi profesorii din Bucureşti vor învăţa cum să se comporte în caz de cutremur într-un container special care simulează seisme şi care va fi "plimbat" prin toate unităţile de învăţământ, potrivit primarului general Sorin Oprescu, anunta Mediafax.

"Este o maşină specială care simulează cutremurele şi dorim să o plimbăm prin toate şcolile, în aşa fel încât, împreună cu profesorii, elevii să ştie ce au de făcut dacă se întâmplă un cutremur dimineaţa sau seara. Este o maşină care se amenajează. Poţi amenaja o sală de clasă sau un spaţiu cu birouri într-un container de-ăsta special, care simulează cutremurele. Trebuie să-i obişnuim şi cu evenimente de-astea nefericite. Asta la anul. Am vorbit cu primarul din Ankara. Ei au trei sau patru astfel de maşini", a declarat Oprescu.

În acelaşi context, edilul-şef al Capitalei a precizat că săptămâna viitoare vor începe lucrările de săpare pentru patru puţuri din care să fie asigurate rezerve de apă, în cazul unui dezastru natural, la centrele de prim ajutor ce vor fi amenajate în şcoli.

"Încep băieţii aceia, de săptămâna viitoare, cu patru locaţii de săpat puţurile alea. Undeva spre sfârşitul lui ianuarie, începutul lui februarie, suntem gata cu astea. Avem de adăugat generatoarele (de energie - n.r.) şi tot ceea ce înseamna pregătirea. Nu ştiu cât s-a cheltuit, (...) mult mai puţin oricum decât o viaţă de om ce poate fi salvată", a spus primarul general.

Potrivit unui protocol încheiat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Primăria Capitalei vrea să amenajeze 12 centre de prim ajutor în cazul unor dezastre, în tot atâtea şcoli care au săli de sport.

Municipalitatea precizează că dotarea sălilor de sport din şcoli va cuprinde, astfel, echipamente şi lucrări specifice aferente situaţiilor de urgenţă: 12 puţuri de mare adâncime pentru captare apă potabilă, 420 de pǎturi d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 13 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 3 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°