Crâmpoia este a patra localitate din judeţ în care va funcţiona centru de permanenţă, redeschis după şapte ani, şi care va deservi aproximativ 20.000 persoane.
După Osica de Sus, Dobroteasa şi Brastavăţu, la Crâmpoia s-a redeschis centrul de permanenţă, menit să asigure continuitatea asistenţei medicale primare, după ce medicii de familie îşi încheie programul. Centrul va deservi şapte localităţi, până la acest moment fiind dispuşi să efectueze gărzi trei medici de familie şi patru medici din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).
Mai mult, ultimii sunt chiar dispuşi să părăsească Unitatea de Primiri Urgenţe, unde câştigă 9 lei/h, pentru 14 lei/h într-un centru de permanenţă. Clădirea, „în vârstă” de 104 ani, care între 2005 - 2006 a mai avut această destinaţie, a fost renovată cu aproximativ trei miliarde lei vechi, fiind pregătite încăperi cu destinaţii diverse: sală de aşteptare, cabinet de consultaţii, cameră de odihnă, grupuri sanitare, sală de fizioterapie, cabinet de stomatologie, laborator de analize medicale etc.
SJA a adus aici o ambulanţă pentru consultul la domiciliu, cheltuielile pentru centru fiind împărţite între Direcţia de Sănătate Publică, Casa de Asigurări şi primărie. Dacă în Crâmpoia există stomatolog de cinci ani, fizioterapia şi laboratorul de analize medicale sunt pentru viitorul apropiat, cel mai probabil până la sfârşitul anului.
Următorul obiectiv, un cămin de bătrâni
Lume multă, vineri, 1 noiembrie, la inaugurarea centrului. Au fost prezenţi şefii Direcţiei de Sănătate Publică, cei ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, reprezentanţi de la Ambulanţă, care, ca şi sătenii, l-au auzit pe primarul Ionel Mirea promiţând, pe viitor, un cămin de bătrâni construit de la fundaţie în parteneriat cu o organizaţie non-guvernamentală, în aceeaşi curte.
Şefa DSP, medicul Vict