Eşecul admiterii în Schengen ar putea fi privit în România şi ca o situaţie mai curând favorabilă. Pare o consolare tristă şi, totuşi, sunt motive serioase ca Bucureştiul să considere că a scăpat de o sarcină extrem de dificilă. Accidentul dramatic petrecut recent în largul coastelor insulei Lampedusa a atras din nou atenţia asupra sarcinii excesive care apasă asupra ţărilor periferice.

Nu doar că acestea trebuie să fie prima barieră în calea migraţiei ilegale, dar regula de la Dublin stipulează că migranţii fără acte în regulă sunt trimişi imediat ce sunt reţinuţi în primul stat membru în care au intrat. Italia a cerut de mai multe ori revizuirea acestei reguli şi repartizarea egală a migranţilor în toate statele membre, dar fără succes.

Or, în condiţiile date, România ar deveni asemenea Italiei o ţară de frontieră vizată de fluxurile migratorii. Ar face faţă? E o chestiune delicată, căci nu e destul să ai posibilităţile tehnice pentru a stopa traversările ilegale de frontieră, ci ar trebui în prealabil să împărtăşeşti o anumită atitudine care stă la baza acestor măsuri. Or, mentalitatea Centrului, care caută să îmbine, cel puţin retoric, o protecţie de sine cu generozitatea primirii, nu se regăseşte neapărat în periferia estică, aici unde o mare parte din populaţie ar fi mai curând empatică cu migranţii.

Ce diferenţă este între asiaticul care se strecoară către Vest prin România şi românul sărac şi fără orizont care aspiră el însuşi să facă acelaşi lucru? În afara actelor care le conferă un statut complet diferit, persoanele însele ar putea fraterniza fără probleme. Nu corupţia de care se face mare caz este problema, ci felul în care gândesc oamenii şi în care se raportează unii la alţii. Integritatea nu are niciun sens dacă e separată de convingerile intime.

Putem presupune că printre migranţi s-ar găsi şi moldoveni (români) din part